PESTICIDELE și agricultura intensivă | Un bine în rău sau un rău în bine?

Pesticidele sunt orice substanțe destinate uciderii, controlului sau înlăturării organismelor dăunătoare. Aceste organisme pot fi plante, fiind cunoscute ca buruieni, animale – cum ar fi insectele și rozătoarele -, precum și ciuperci, bacterii, viruși etc. Orice substanță utilizată împotriva acestora este un pesticid.

În general, pesticidele utilizate sunt produse chimice, însă inspirația privind structura acestora vine uneori din natură. Astfel, unele plante sau animale secretă substanțe speciale, pentru a ține la distanță/ omorî alte organisme. Modificând aceste substanțe, pot fi create pesticide noi.

În acest sens, nu e oportun să clasificăm pesticidele ca fiind bune sau rele. Totuși, nocivitatea unei substanțe este dată de cantitatea folosită, contextul în care e folosită, iar percepția nocivității depinde de cât de mult cunoaștem despre această substanță.

De exemplu, primele pesticide sintetice erau ieftine și au fost acceptate pentru utilizarea în masă, fără a fi verificate corespunzător. Acesta este cazul DDT, un insecticid care a fost utilizat pentru combaterea epidemiilor de tifos (boală transmisă prin mușcăturile păduchilor), dar și în agricultură. Interzicerea acestuia a fost cauzată de publicarea cărții „Silent Spring”, autoarea căreia ridică problema utilizării nereglementate a pesticidelor.

Cu toate că noile pesticide trec printr-un proces amănunțit de evaluare și studiu, tendința generală este de a reduce cantitatea de pesticide folosite. Astfel pentru a reduce poluarea aerului, apelor și a solului, Comisia Europeană susține reducerea cu până la 50% a pesticidelor folosite în agricultură și creșterea ponderii soluțiilor sustenabile în acest sector prin intermediul politicii Farm to Fork.

Exemple de soluții prietenoase mediului sunt rotația culturilor, utilizarea concurenților din mediu sau biopesticidele.

Practic, pesticidele sunt arme chimice. Aceste substanțe opresc procese cruciale în viața dăunătorilor, cum ar fi respirația, sinteza membranelor celulare sau fotosinteza.

Incapabili să respire sau să-și producă hrană, dăunătorii sunt contracarați eficient, iar culturile agricole sunt salvate. Țintele moleculare ale pesticidelor sunt proteinele, micile mașini implicate în mersul vieții. Astfel, diferite proteine execută fiecare un rol, de la producerea energiei, digestia hranei, asigurarea transportului semnalului nervos sau producția de celule și țesuturi noi. Pesticidele blochează anumite proteine, astfel încât acestea nu-și mai pot exercita activitatea, iar organismele țintite mor.

Cum fac pesticidele distincția între dăunători și organisme benefice? 

Un aspect cheie a unui pesticid bun este specificitatea. Cu siguranță, am vrea să scăpăm de omizi și afide, însă ar fi păcat să omorâm și albinele. Un pesticid bun atacă selectiv organismul dăunătorului țintă, fiind inofensiv pentru alte organisme.

La nivel molecular, pesticidul atacă o proteină din organismul patogen, fără a ataca proteinele cu același rol din alte organisme. Acțiunea e similară unui antibiotic- în timp ce omoară bacteria nocivă, antibioticul e relativ inofensiv pentru celulele umane, notează Victor Baerle pentru Infoclima.

• Făinarea este o boală a multiplelor culturi agricole, cum ar fi cerealele sau vița de vie. Deși aparte de aspect, aceasta e cauzată de diferiți fungi (ciuperci), prevenția făinării necesitând utilizarea fungicidelor. Însă, în afară de a acționa asupra fungilor patogeni, o parte din fungicide ajung invariabil în sol, unde ar putea manifesta efecte adverse, potențial nedorite pentru fertilitatea solului în cauză.
• Pe lângă ciupercile patogene, există numeroase ciuperci utile omului. Fungii arbusculari micorizali (AMF) sunt o clasă importantă de ciuperci filamentoase, asociate cu până la 60% din culturile agricole. Acestea sunt implicate în absorbția nutrienților, și joacă un rol crucial pentru culturi precum grâul, soia sau porumbul. Fungii în cauză conviețuiesc în simbioză cu rădăcinile plantei, ușurând absorbția azotului, fosforului și microelementelor, reprezentând până la 50% din componenta vie a solului.

Fungii din sol sunt implicați în valorificarea fertilizatorilor organici

Mai mult, fungii din sol sunt implicați în valorificarea fertilizatorilor organici, eliberarea controlată a nutrienților minerali pentru a nu irita rădăcinile, sunt implicați și în asigurarea imunității plantelor.

Plantele asociate cu AMF (imaginea de mai jos) tind să fie mai puțin susceptibile la atacul insectelor și viermilor paraziți, precum și la acțiunea patogenilor din sol. Fungicidele ce ajung în sol, pot dăuna acestor fungi benefici, acționând la fel ca și asupra fungilor patogeni.

Ce ține de impactul asupra sănătății umane, răspunsul e din nou, doza. Pesticidele sunt concepute astfel, ca să aibă impact minim asupra sănătății umane. O astfel de abordare nu a existat însă dintotdeauna. Primele pesticide sintetizate în anii 40’ erau ieftine și au fost acceptate utilizării în masă, fără a fi verificate corespunzător. Acesta este cazul DDT, un insecticid organoclorurat.

Substanțele cu atomi de clor legate de atomii de carbon sunt foarte stabile, fiind metabolizate greu și fiind acumulabile în mediu. Dezbaterea politică generată asupra subiectului DDT a dus și la crearea EPA (Agenția de protecție a mediului din Statele Unite ale Americii). În momentul actual, introducerea unui nou pesticid pe piață necesită multiple studii, care să asigure atât protecția omului, cât și a mediului înconjurător.

Utilizate în mod corespunzător, cu respectarea igienei de muncă (purtare de mască respiratorie, mănuși, ochelari de protecție), conform recomandărilor producătorului (la dozele și intervalele de timp prescrise), pesticidele ar trebui să prezinte riscuri minore. Contactul cu pielea, inhalarea, ingerarea acestora, prezintă riscuri majore pentru sănătate. Pentru siguranță, utilizarea concentratelor de pesticide trebuie efectuată doar de persoane autorizate, care au luat cunoștință de notele informative privind substanțele utilizate, potențialele riscuri și efecte asupra sănătății.

Ce alternative avem?

Există multiple strategii, alte decât pesticidele chimice. Un exemplu arhicunoscut este rotația culturilor. Prin rotație, este schimbată cultura cu care e cultivat un câmp, de la sezon la sezon. Astfel, patogenii care ar putea apărea într-un sezon, nu pot să se dezvolte în același teritoriu în sezonul următor.

Trucul e de a schimba astfel culturile, încât între precedenta și următoarea să nu existe patogeni comuni. Metoda are și neajunsuri, deoarece culturile au preferințe diferite față de sol și față de condițiile climatice, și nu putem schimba orice cu orice. De asemenea, metoda e limitată la plantele anuale, or livezile nu pot fi replantate.

• O altă alternativă sunt biopesticidele. Prin biopesticide, înțelegem preparate din plante sau microbi, care controlează răspândirea dăunătorilor. În acest caz, putem utiliza o fascinantă realitate biologică – orice organism are slăbiciuni, exploatate de alte organisme. Sau altfel spus, nu există organisme invincibile, biologia are metode pentru fiecare. Am vorbit mai sus despre piretrine, secretate de unele specii de crizanteme, ce funcționează ca insecticid. Extractul acestor plante este natural și biodegradabil. Un alt bioinsecticid tot mai răspândit este uleiul de neem, care atacă insectele dăunătoare, fără a fi toxic albinelor, mamiferelor sau păsărilor.
• O altă metodă de a contracara patogenii este folosirea concurenților lor naturali. Astfel, buburuzele sunt o soluție eficientă împotriva afidelor. Există de asemenea viespi care parazitează pe omizi, fără a fi periculoase oamenilor.
• Nu în ultimul rând, plantele își pot produce propriile pesticide. Tutunul (Nicotiana tabacum) este o plantă din aceeași familie cu cartoful (Solanum tuberosum), dar rezistentă la acțiunea insectelor. Rezistența e cauzată de nicotină, un alcaloid natural, neurotoxic, pentru care e prețuită această plantă. Un alt exemplu e planta de nuc (Juglans regia), care secretă o substanță cu acțiune de erbicid, blocând dezvoltarea altor plante în jurul său.

Modificarea genetică e și ea o soluție importantă, combinând eficiența, versatilitatea și siguranța. Plantele își pot produce propriile pesticide, sau pot fi modificate astfel încât să mențină pesticidele absorbite în părțile neutilizate de om. Mai mult, creșterea rezistenței plantelor la secetă/ temperatură, permite cultivarea lor în zone climatice indisponibile agentului patogen, micșorând totodată și pierderile cauzate de factorii climatici ostili.

Iar privind prevenirea daunelor, răspunsul este: Cercetare, Reglementare, Implementare și Control. Trăim într-un secol când disponibilitatea datelor științifice e mai mare ca oricând, iar cercetarea aduce continuu noi rezultate. Direcționarea fondurilor către studiile de siguranță, cercetarea efectelor practicilor agricole asupra mediului, reglementarea și controlul sunt pași cruciali în crearea unor politici sustenabile. Astfel, putem fi siguri că impactul negativ va fi minim iar agricultura va fi sigură și sustenabilă. (articolul integral pe Infoclima)

Citește și:

Iernile tot mai blânde și EFECTELE pe termen lung

Modificarea compoziției stratului de OZON și efectele pe termen lung

Global vs local și abordarea pragmatică în combaterea SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

EXCLUSIV VIDEO | Specialist în energie: ”România a pierdut startul la cărbune în urmă cu 10-15 ani, nu ieri, nu alaltăieri”

Creșterea temperaturii globale și EFECTELE pe termen lung